coarbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. – Din
ucr. korba.coarbă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coárbă (coárbe), s. f. –
1. Unealtă de găurit, burghiu. –
2. Mîner, manivelă.
Rut. korba, din.
germ. Kurbe, fr. courbe (Scriban,
Arhiva, XXV, 133; DAR), explicație care se potrivește uzului său exclusiv
mold. Puțin probabilă
der. directă din
lat. curva, propusă de Iordan,
BF, VI, 181, sau din
germ. Kurbel (Candrea).
coarbă (Dicționaru limbii românești, 1939)coárbă (
oa dift.) f., pl.
e (rut.
kórba, manivelă; pol.
kurba, d. germ.
kurbe, kurbel, care vine d. fr.
courbe).
Est. Manivelă. Un fel de sfredel curb care se ține cu o mînă și se învîrtește cu cea-laltă (draĭbăr).
coarbă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)coárbă, -e, s.f. – Unealta cu care se fac găuri în lemn, învârtind cu o mână și apăsând cu cealaltă; burghiu (Felecan 1983). – Din ucr. korba (< germ. Kurbel „manivelă„).
coarbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coárbă s. f.,
g.-d. art. coárbei; pl. coárbecoarbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coarbă (curbină) f.
1. unealtă de dulgher în formă de semicerc;
2. Mold. mânerul sucalei. [Cf. nemț. KURBEL].
coarbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. — Din
ucr. korba.