coamă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ◊ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦
Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor.
2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă.
3. Partea de deasupra, orizontală, a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. –
Lat. coma.