coace (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁCE, coc, vb. III.
1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ◊
Expr. A-i coace (cuiva)
turta sau
a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦
Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii (din cuptor).
2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦
Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦
Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza.
3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură.
4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi.
5. (Despre bube și inflamații,
p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Din
lat. pop. cocere (=
coquere).
coace (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)COÁCE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment prin expunere la radiații calorice într-un cuptor (electric, cu gaz, cu convecție, la rotisor, cu microunde), în urma căreia acesta apare acoperit de o crustă (excepție la microunde); în limbaj comun se aplică, mai ales, la alimentele făcute din aluat: a coace pâine, prăjituri, cozonac etc.; anumite alimente se pot coace și în sau sub cenușă (cartofi, castane).
coace (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coáce (cóc, cópt), vb. –
1. A supune un aliment la acțiunea căldurii. –
2. A găti înăbușit. –
3. A fierbe puțin. –
4. A opări, a pîrli. –
5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porțelan etc.). –
6. Despre fructe și plante, a ajunge la maturitate. –
7. Despre inflamații, a face puroi. –
8. A deveni matur, chibzuit. –
9. A albi lîna cu cenușă. –
10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. –
11. Despre lemn, a se încinge. –
Mr.,
megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la
cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR),
cf. it. cu(o)cere, prov.,
port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte
it.,
cf. calabr. cottu „matur”. –
Der. cocător, s. m. (ajutor de brutar);
cocător, s. n. (cuptor pentru copt pîine de casă);
copt, s. n. (maturitate; acțiunea de a coace);
cocăt, s. n. (zăduf, dogoare);
cocări, vb. (a coace);
cocărit, s. n. (dijmă de porumb);
răscoace (
var. înv. scoace),
vb. (a arde, a face puroi, o inflamație), format cu
pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din
lat. *
excocere și *
re-excocere);
răscopt, adj. (
Arg., ramolit, decrepit);
necopt, (crud, verde; imatur).
Cf. coptură, cuptor.coace (Dicționaru limbii românești, 1939)1) coáce, V.
coc 2.coace (Dicționaru limbii românești, 1939)2) coáce și
coá (
oa dift.) adv. (lat.
ecu-hacce și
eccu-hac, de unde s´a făcut
acoace [care există pînă azĭ în est în
într´acoace, în coace], apoĭ
coace, ca și
acice-cice și
acolo-colo; it.
qua, sp.
acá, pg.
cá; vit.
cia, fr.
çà; pv.
sa). Spre mine, în direcțiunea mea:
vino´n coace, du-te´n colo. Fam.
A avea pe „vino´n coace”, a fi drăgălaș, drăgăstos, atrăgător, simpatic.
De(la) un timp în coace, de cît-va timp.
În coace și´n colo, în amîndoŭă (saŭ și în toate) direcțiunile, în toate părțile:
am căutat în coace și´n colo, și n´am găsit nimic! Într´acoace (est și nord), în coace.
Din coace, din spre mine:
să pornim din coace´n colo (în est și nord
dintr´acoace într´acoló). – Se zice tot așa de des și
în coa, din coa, maĭ ales în vest. V.
colo, dincoace, dincolo.coace (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coáce (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. coc, 1
pl. coácem, imperf. 3
sg. coceá, perf. s. 1
sg. copséi, 1
pl. coápserăm; conj. prez. 3
să coácă; imper. 2
sg. coáce; ger. cocấnd; part. coptcoace (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coace v.
1. a găti la foc de ale mâncărli sau altele:
a coace pâine; 2. a fierbe sau prăji:
a coace un ou, un măr; 3. a pârgui:
soarele coace porumbul; 4. a face puroiu, a sparge (de o bubă):
a o coace cuiva, a-i plăti cu aceeaș monedă. [Lat. COQUERE].
coace (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COÁCE, coc, vb. III.
1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊
Expr. A-i coace (cuiva)
turta sau
a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦
Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor.
2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦
Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦
Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza.
3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură.
4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi.
5. Intranz. (Despre bube și inflamații,
p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. —
Lat. pop. cocere (=
coquere).