cneaz - explicat in DEX

cneaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CNEAZ, cneji, s. m. Conducător al unui cnezat. ♦ Prinț rus. [Pl. și: cnezi] – Din rus. kneaz, ucr. knjaz.

cneaz (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CNEAZ (‹ sl.) s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unei formațiuni statale feudale; persoană avînd acest titlu. În ev. med. la români, categorie socială constituită înainte de formarea statelor feudale printr-un proces de dezvoltare social-economică și alcătuită din stăpîni de pămînt și săteni. Cu timpul a cunoscut un proces de diferențiere socială; o parte dintre ei au intrat în rîndul stărilor privilegiate, iar alții, majoritatea, au rămas oameni liberi, fără privilegii, intermediind între stăpînii feudali țărănimea săracă sau dependentă. C. din Transilvania au avut un important rol militar în lupta împotriva turcilor. În Banat ei s-au mai numit și chineji. 2. (În ec. 16-17 în Țara Românească) Om liber de servitute; primar; jude.

cneaz (Dicționaru limbii românești, 1939)
cneaz m., pl. cnejĭ (vsl. knenzĭ, hŭnenzĭ și kunengĭ, rus. knĕazĭ, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasă: ngerm. könig, ol. koning, engl. king, rege. V. și chinez 1). Numaĭ în doc. slavoneștĭ. Moșnean, maĭ ales în actele în care el se vinde ca „rumân [!]”, pin [!] urmare, om liber, megiaș, (Gĭur. 74). Nu exista nicĭ o relațiune între denumirea de „cneaz” și calitatea de judecător orĭ întinderea proprietățiĭ și un anumit fel de proprietate. Cnejĭ îs de o potrivă [!] atît proprietariĭ marĭ, cît și ceĭ micĭ. Cneaz înseamnă „stăpîn de rumân” (Gĭur. 77-77). Cneaz e omu liber fără dregătorie (89). Cnejiĭ reprezentă [!] clasa stăpînitoare și-s maĭ vechĭ în Țara Românească de cît ceĭ cu acelașĭ nume în Ungaria și Polonia, unde înțelesu acestuĭ cuvînt a suferit schimbărĭ însemnate. În Ungaria, cnejiĭ au fost înlocuiți în stăpînirea satelor și moșiilor lor de către cuceritoriĭ Ungurĭ. După deposedare, numele lor a continuat însă a se da celor însărcinațĭ de noiĭ stăpînĭ cu administrarea satelor româneștĭ (Gĭur. 91-92). Azĭ. Principe rusesc și titlu de nobleță. V. judec 1.

cneaz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cneaz s. m., pl. cneji

cneaz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cneaz m. principe rus. [Rus. KNĬAZŬ, din gotic kuni (germ. mod. König)]. V. chinez.

cneaz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CNEAZ, cneji, s. m. Conducător al unui cnezat. ♦ Prinț rus. [Pl. și: cnezi] — Din rus. kneaz, ucr. knjaz.