clonț - explicat in DEX

clonț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec.

clonț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
clonț, clónțuri, s.n. (pop.) 1. cioc, plisc, clobanț, flisc, pipură. 2. gură, fleoancă, fleură, bot. 3. dinte. 4. stană de piatră ascuțită; bruș. 5. inima seminței; germene. 6. cocoșul puștii.

clonț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
clonț, cloanțe s. n. 1. (vulg.) gură 2. (pop.) dinte

clonț (Dicționaru limbii românești, 1939)
clonț n., pl. urĭ (var. din clanț. Cp. cu cleanț și cu sîrb. kljun, dim. kljunić, cĭoc). Fam. Cĭoc, plisc (maĭ ales al păsărilor de pradă și, ironic, și gura omuluĭ): Nu-țĭ băga clonțu pin [!] mîncarea mea! Tacă-țĭ clonțu! – În nord și clanț și clobanț.

clonț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clonț (pop., fam.) s. n., pl. clónțuri

clonț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clonț n. Mold. cioc, vorbind mai ales de al păsărilor răpitoare: păsări cu clonțul de fier. [Cf. serb. KLĬUNIȚ].

clonț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). — Cf. bg. k 1 j u n e c.