clonț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLONȚ, clonțuri, s. n. (
Pop.) Cioc; plisc. ♦
Fig. Bărbie. ♦
Fig. (
Fam.,
peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). –
Cf. bg. kljunec.clonț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)clonț, clónțuri, s.n. (pop.)
1. cioc, plisc, clobanț, flisc, pipură.
2. gură, fleoancă, fleură, bot.
3. dinte.
4. stană de piatră ascuțită; bruș.
5. inima seminței; germene.
6. cocoșul puștii.
clonț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)clonț, cloanțe s. n. 1. (vulg.) gură
2. (pop.) dinte
clonț (Dicționaru limbii românești, 1939)clonț n., pl.
urĭ (var. din
clanț. Cp. cu
cleanț și cu sîrb.
kljun, dim.
kljunić, cĭoc).
Fam. Cĭoc, plisc (maĭ ales al păsărilor de pradă și, ironic, și gura omuluĭ):
Nu-țĭ băga clonțu pin [!] mîncarea mea! Tacă-țĭ clonțu! – În nord și
clanț și
clobanț.clonț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clonț (
pop.,
fam.)
s. n.,
pl. clónțuriclonț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clonț n. Mold. cioc, vorbind mai ales de al păsărilor răpitoare:
păsări cu clonțul de fier. [Cf. serb. KLĬUNIȚ].
clonț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLONȚ, clonțuri, s. n. (
Pop.) Cioc; plisc. ♦
Fig. Bărbie. ♦
Fig. (
Fam.,
peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). —
Cf. bg. k 1 j u n e c.