cloambă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (
Reg.) Creangă, ramură. –
Et. nec.cloambă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cloámbă,
cloámbe, s.f. (reg.)
1. creangă, cracă, ramură.
2. bucată de fier încovoiată; coacă, cocârlă, crival, crivală.
cloambă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cloámbă (cloámbe), s. f. –
1. Ramură, creangă. –
2. Cîrlig, cange. –
Var. cl(e)o(a)mbă, cl(e)o(a)pă. Probabil din
săs. Klompen, germ. Klumpen „băț” (Drăganu, în DAR;
cf. Gáldi,
Dict., 192), ceea ce ar explica uzul său restrîns la
Trans. Etimonul propus de Cihac, II, 63 și Scriban, din
rus. klumba „gazon”, este incert, cuvîntul
rus. fiind foarte recent, probabil din
engl. clump. Pascu,
Etim., 47, propune un
lat. *
crumba din
gr. ϰορύμβη, care nu se potrivește nici acesta. Poate să existe vreo legătură, care din punct de vedere semantic pare greu de stabilit, cu
sl. klǪbo „minge”.
Cf. rut. kljuba „cîrlig”,
ceh. klubák „cioc”, care se află într-o legătură nedeterminată cu
rom. clobanț, s. n. (cioc, gură; cîrlig), folosit în
Bucov. și
Trans., care pare a fi o contaminare între
cloambă și
clonț; tot așa cum
cluciumb (
var. cloci(u)mp),
s. n. (tulpină de porumb; suport de vîrtelniță), pare a fi rezultatul contaminării între
cloambă și
pociumb. –
Der. clombos, adj. (rămuros).
cloambă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cloambă, cloambe s. f. prostituată.
cloambă (Dicționaru limbii românești, 1939)cloámbă, cleoámbă și
croámbă f., pl.
e (rus.
klúmba, d. pol.
klomb, strat de florĭ, ĭar aceasta d. engl.
clump, grupa [!] de copacĭ. Cp. și cu bg.
klon, ramură, cotor. Bern. 1, 521).
Trans. (J. B. 121). Ramură. – Și adj. = „țeapăn, ca lemnu”:
îĭ îngheață mîĭnile cleoambe pe toporîște (Agrb. Înt. 133).
cloambă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cloámbă, -e, s.f. – Creangă: „Da-n vârvu paloșului, / Cloamba măgheranului. / Cloamba vântu' o bătea, / Ochii și gura-i râdea” (Antologie 1980: 70; Tohat-Codru). – Din săs. klompen, germ. Klumpen „băț” (DER).
cloambă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cloámbă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. cloámbei; pl. cloámbecloambă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cloambă f. Tr. creangă de arbore. [Cf. rus. KLUMBA, boschet (și pentru sens, fr.
bouquet)].
cloambă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (
Reg.) Creangă, ramură. —
Et. nec.