clină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLÍNĂ, cline, s. f. (
Pop.) Suprafață sau coastă înclinată; pantă. – Din
it. china (după
înclina).
clină (Dicționar de neologisme, 1986)CLÍNĂ s.f. (
Rar) Povârniș, urcuș, teren înclinat. [< it.
clina, lat.
clino].
clină (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLÍNĂ s. f. 1. suprafață de teren cu înclinație domoală. 2. (biol.) modificare gradată și continuă a frecvenței genotipurilor ori fenotipurilor într-o populație în funcție de schimbarea condițiilor de mediu. (< it.
clina, lat.
clino)
clină (Dicționaru limbii românești, 1939)*clínă f., pl.
e (it.
china, după
in-clin). Povîrniș:
urcarăm domol clina (Sadov. VR. 1907, 10, 68).
clină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clínă (pantă) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. clínei; pl. clíneclină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clină f. înclinațiune, pozițiune oblică.
clină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLÍNĂ, cline, s. f. (
Pop.) Suprafață sau coastă înclinată; pantă. — Din
it. china (după
înclina).