clin - explicat in DEX

clin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită în croitorie ca piesă componentă a unui obiect de îmbrăcăminte sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.

clin (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
clin , clínuri, s.n. (reg.) unealtă de cizmărie.

clin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
clin (clinuri), s. n. – 1. Unealtă de cizmar, neprecizată. – 2. Bucată de pînză triunghiulară care se adaugă la haine pentru a le da lărgime. – 3. Porțiune triunghiulară de teren. – Mr., megl. clin „colț de pîine”. Sl. klinŭ „cui” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvînt identic cu „clină”, s. f. (povîrniș, coastă, plan înclinat), poate ca urmare a unei contaminări cu înclina (DAR crede că acest cuvînt s-a format pe baza it. china).

clin (Dicționaru limbii românești, 1939)
clin m. (bg. rus. pol. klin, cuĭ, clin, d. vsl. klinŭ, cuĭ). Bucată de pînză orĭ de stofă din care se compune o rochie orĭ o umbrelă saŭ care se pune uneĭ haĭne ca s´o lărgeștĭ. A nu avea cu cineva nimica nicĭ în clin, nicĭ în mînecă (bg. ni vŭ klin, ni vŭ rykav), a nu avea nimica comun cu el, nicĭ o relațiune (rTP, 3, 9-12, 103). Fășie [!] de pămînt (moșioară) între altele.

clin (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
clín, -uri, s.n. – Bucată de pământ care se ară la sfârșit, dacă terenul are o formă neregulată; ic, corn, capăt de pământ (ALR 1956: 29). – Din sl. klinŭ „cui„.

clin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!clin¹ (element de croitorie) s. m., pl. clini

clin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!clin² (unealtă, petic de pământ) s. n., pl. clínuri

clin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clin n. 1. petec de pânză ce se pune la mâneca cămășei; a nu avea nici în clin, nici în mânecă cu cineva, a nu avea nimic comun laolaltă (zicătoare luată dela croitori); 2. petec triunghiular la poalele rochiilor. [Slav. KLINŬ].

clin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită ca piesă componentă ori ca adaos pentru a lărgi unele confecții. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, niciun amestec, nicio legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] — Din sl. klinŭ.