clauză - explicat in DEX

clauză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Dispoziție (specială) prevăzută într-o convenție, într-un tratat, într-un contract etc. [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause.

clauză (Dicționar de neologisme, 1986)
CLÁUZĂ s.f. Dispoziție, articol special al unei convenții, al unui contract etc. [Pron. cla-u-. / cf. lat.med. clausa, fr. clause].

clauză (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cláuză (cláuze), s. f. – Dispoziție prevăzută într-un tratat, contract etc. Fr. clause. – Der. clausulă, s. f.

clauză (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CLÁUZĂ s. f. dispoziție specială sau accesorie inserată într-o convenție, într-un tratat, contract etc. ♦ ~ a națiunii celei mai favorizate = clauză prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat în relațiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleași avantaje și privilegii acordate și altor state. (< lat. clausa, fr. clause)

clauză (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CLÁUZĂ (‹ fr., lat. m.) s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (contract, tratat). ♦ C. penală = c. prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (obișnuit o anumită sumă de bani). ◊ C.-aur = c. prin care se precizează că plata unei mărfi sau rambursarea unui credit se va efectua în aur (c.-aur în lingouri) sau în valută (c.-aur în valută). ◊ C. valutară = prevedere expresă inserată în contractele economice, în acordurile de credit sau de plăți între state, prin care prețul se poate stabili sub una din următoarele forme: a) exprimarea prețului într-o valută considerată stabilă (forte), alta decît aceea a decontării și care la data plății se va fi raportat la valuta prețului, înlăturîndu-se astfel oscilațiile valutei în care se face plata; b) exprimarea prețului și a modalității de decontare în aceeași valută, cu mențiunea că prețul de decontare se modifică în proporția în care se schimbă cursul valutei de tranzacție, față de o terță valută considerată forte și prevăzută în contract. ◊ C. la ordin = c. a unui efect de comerț care permite transmiterea dreptului de creanță prin andosare (conține în mod necesar „la ordin”). ◊ Clauza națiunii celei mai favorizate = c., prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat, de exemplu în relațiile de credit, financiare, bilaterale de licență de import și export, aceleași avantaje și privilegii pe care le-a acordat ori le va acorda oricărui alt stat.

clauză (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cláuză f., pl. e (mlat. clausa, dim. cláusula, articul [!], dispozițiune, d. cláudere, clausum, a închide. V. închid). Dispozițiune particulară a unuĭ act, a unuĭ contract ș. a.

clauză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze

clauză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clauză f. dispozițiune particulară a unui act particular sau public.

clauză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] — Din fr. clause.