clar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină limpede, strălucitoare. ◊ (Substantivat,
n.)
Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități.
2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis.
3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din
lat. clarus, fr. clair.clar (Dicționar de neologisme, 1986)CLAR, -Ă adj. 1. Limpede, deslușit, curat. ♦ Transparent.
2. Lămurit, ușor perceptibil, de înțeles. [< lat.
clarus].
clar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clar (cláră), adj. – Deslușit; limpede.
Lat. clarus (
sec. XIX),
cf. chiar. –
Der. neclar, adj. (care nu se vede, nu se distinge, nu se înțelege bine);
clarisim, adj. (foarte clar), din
lat. clarisimus (
sec. XVIII);
claritate, s. f., din
lat. claritatem; clarifica, vb., din
lat. clarificare; clarobscur, s. n.;
clarificator, adj.;
clarvăzător, adj., format prin traducere din
fr. clairvoyant.clar (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLAR, -Ă adj. 1. (și adv.) limpede, deslușit, curat. ◊ transparent; (despre aer, cer) senin, luminos. 2. (despre sunete, voci) care răsună distinct. 3. lămurit, evident. (< lat.
clarus, fr.
clair)
clar (Dicționaru limbii românești, 1939)*clar, -ă adj. (lat.
clarus, evident, ilustru. V.
chear). Limpede, senin:
aer clar. Curat, distinct, lămurit:
voce clară. Fig. Lămurit, limpede, ușor de înțeles:
stil clar. Evident, manifest:
probă clară. Adv. În mod clar.
clar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clar adj. m.,
pl. clari; f. cláră, pl. cláreclar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clar a.
1. luminos, strălucit:
ca marmura de clară EM.;
2. ce s’aude bine:
sunet clar; 3. ce se înțelege ușor:
vorbă clară; 4. care pricepe bine:
spirit clar.clar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat,
n.)
Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități.
2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis.
3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. —
Din lat. clarus, fr. clair.