clan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă.
2. (
Peior.) Clică. – Din
fr. clan.clan (Dicționar de neologisme, 1986)CLAN s.n. 1. Comunitate umană din orânduirea primitivă, compusă din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; grup de familii înrudite (la scoțieni și la irlandezi).
2. Mică reuniune de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească.
3. (
Peior.) Clică, grup, fracțiune. [Pl.
-nuri. / < fr.
clan, cf. gálic.
clan].
clan (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLÁN s. n. 1. grup de familii înrudite la popoarele celtice. ◊ comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; gintă, trib. 2. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească. 3. (peior.) clică. (< fr., engl.
clan)
clan (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CLAN (‹
fr.,
engl.)
s. n. 1. Grup de familii înrudite la popoarele celtice;
p. ext. comunitatea umană din comuna primitivă, compusă din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; gintă, trib. ◊ (
SOCIOL.)
C. totemic = trib primitiv întemeiat pe apartenența tuturor membrilor la același totem.
2. (
MAT.) Mulțime K nevidă de părți ale unei mulțimi E, cu proprietatea că oricare ar fi două mulțimi din K reuniunea și diferența lor aparțin lui K. ◊
C. borelian =
c. K avînd proprietatea că reuniunea unui număr infinit de mulțimi din K aparține lui K; corp borelian.
3. (
Peior.) Clică.
clan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clan s. n.,
pl. clánuriclan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă.
2. (
Peior.) Clică. — Din
fr. clan.