cișmea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIȘMEÁ, cișmele, s. f. Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care este adusă pe conductă apa necesară gospodăriei. ◊
Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. – Din
tc. çeșme.cișmea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cișmeá (cișméle), s. f. – Fîntînă (se spune numai despre fîntînile construite artificial). –
Megl. ceșmă. Tc. çeșme (Cihac, II, 560; Roesler 609; Șeineanu, II, 135; Lokotsch 402; Ronzevalle 76);
cf. ngr. τζεσμές,
bg. češma, sb. česma.cișmea (Dicționaru limbii românești, 1939)cișmeá f., pl.
ele (turc.
ceșme, pers.
cešme, d.
cešm, ochĭ; ngr.
tsesmés). Șipot, fîntînă curgătoare făcută de oamenĭ. – Mold. și
ceșmea și
ciușmea.cișmea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cișmeá s. f.,
art. cișmeáua, g.-d. art. cișmélei; pl. cișméle, art. cișmélelecișmea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIȘMEÁ, cișmele, s. f. Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care este adusă pe conductă apa necesară gospodăriei. ◊
Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. — Din
tc. çeșme.cișmeà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cișmeà f. fântână artificială (în opozițiune cu
izvor). [Turc. ČEȘMÈ, de unde și Mold.
ceșmè].