ciuș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciuș interj. – Se folosește pentru a îndemna măgarii. Origine probabil expresivă; coincide cu
bg. și
ngr. (DAR).
Cf. ciuș, s. n. (
înv.,
Munt., spate, spinare), din
bg. na čuš. –
Der. ciuști (
var. țuști),
interj. (exprimă o mișcare rapidă, ca săritura unui iepure, zgomotul unei palme etc.),
cf. bîști; ciuști, vb. (a țîșni, a sări brusc un iepure);
ciușdi (
var. ciujdi),
vb. (a se ghemui; a ciuli urechile; a tăia crengile; a fura), ale cărui prime două sensuri îl imită pe
a ciuli, iar ultimul pe
a ciupi (DAR consideră sensul de la
a fura drept primar și derivă cuvîntul de la
bg. čužd „ciudat”).