citat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CITÁT, citate, s. n. Fragment dintr-o lucrare scrisă, reprodus întocmai și de obicei cu indicarea exactă a izvorului, în scopul de a întări și a ilustra o idee sau o argumentare; citație. – Din
germ. Zitat (refăcut după
cita).
citat (Dicționar de neologisme, 1986)CITÁT s.n. 1. Pasaj dintr-o scriere, dintr-un autor etc., reprodus întocmai, cu indicațiile respective.
2. (
Muz.) Figură melodică sau ritmică împrumutată altei lucrări. [< germ.
Zitat].
citat (Marele dicționar de neologisme, 2000)CITÁT s. n. 1. pasaj dintr-o scriere, dintr-un autor etc., reprodus întocmai, cu indicarea exactă a sursei. 2. (muz.) figură melodică sau ritmică împrumutată altei lucrări. (< germ.
Zitat)
citat (Dicționaru limbii românești, 1939)*citát n., pl.
e (part. d.
a cita; germ.
citat). Pasagiŭ citat, citațiune:
cartea asta are multe citate. V.
pocitanie 2.citat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*citát1 adj. m.,
pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.citat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)citát2 s. n.,
pl. citátecitat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CITÁT1, citate, s. n. Fragment dintr-o lucrare scrisă, reprodus întocmai și de obicei cu indicarea exactă a izvorului, în scopul de a întări și a ilustra o idee sau o argumentare; citație. — Din
germ. Zitat (refăcut după
cita).
citat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentm a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu.
2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc.
V. cita.