circumlocuție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (
Livr.) Perifrază. – Din
lat. circumlocutio, fr. circonlocution.circumlocuție (Dicționar de neologisme, 1986)CIRCUMLOCÚȚIE s.f. Expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. [Gen.
-iei, var.
circumlocuțiune s.f. / < lat.
circumlocutio <
circum – împrejur,
loqui – a vorbi, cf. fr.
circonlocution].
circumlocuție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CIRCUMLOCÚȚIE s. f. expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. (< fr.
circonlocution, lat.
circumlocutio)
circumlocuție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)circumlocúție (-ți-e) (rar)
s. f.,
art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)circumlocuție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. —
Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.