ciorovăi - explicat in DEX

ciorovăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec.

ciorovăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ciorovăí (-ăésc, ciorovăít), vb. – A se certa, a se lua la bătaie. Creație expresivă, cf. sporovăi, ciorobor. Scriban, Arhiva, 1922, 475, îl pune în legătură cu sb. čavarjati „a umbla brambura”, care nu se potrivește nici fonetic, nici semantic. – Der. ciorovăială, s. f. (ceartă, dispută).

ciorovăi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ciorovăi, ciorovăiesc v. r. v. ciondăni

ciorovăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă

ciorovăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. — Et. nec.

ciorovăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciorovăì v. a se certa, a face gâlceava pentru lucruri de nimica: cum se ciorovăiau acestea ISP. [Probabil onomatopee (cf. ciorobor)].