ciopată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOPÁTĂ, ciopăți, s. f. (
Reg.) Bucată de carne tăiată din trupul unui om sau al unui animal.
V. ciozvârtă. – Din
magh. csapat „grămadă, ceată”.
ciopată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciopátă (ciopắți), – Bucată, felie de carne. –
Var. ciopartă, ciopărtă, ciopîrtă. Mag. csapat „grămadă”, care înseamnă și „turmă” (DAR).
R din
var. se explică probabil prin confuzie cu
mag. csoport „turmă” (›
ciopor). Se folosește de preferință la
pl. Der. ciopățică, s. f. (dans tipic);
ciopătăi, s. f. pl. (labe);
ciopîrtac, adj. (care are coada tăiată);
ciopîrlac, s. n. (băț);
ciopîrti (
var. ciopîrți, ciocîrti, ciocîlti, ciopăți),
vb. (a tăia, a face bucăți; a tranșa);
ciopîrțeală (
var. ciocîrteală),
s. f. (tăiere în bucăți);
ciocîrt (
var. ciortan),
s. m. (varietate de ciuperci);
ciopîrțel, s. m. (plantă, Celosia cristata).
ciopată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciopátă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. ciopắții; pl. ciopắțiciopată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOPÁTĂ, ciopăți, s. f. (
Reg.) Bucată de carne tăiată din trupul unui om sau al unui animal. — Din
magh. csapat „grămadă, ceată”.
cĭopată (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭopátă f., pl.
ățĭ (ung.
csapat, ceată, trupă, grămadă, d.
csapni, a reteza;
csapatos, bătut bine). Pl.
Vest. Bucățĭ retezate;
a tăĭat balauru´n cĭopățĭ.