ciolan - explicat in DEX



ciolan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ.

ciolan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ciolán (cioláne), s. n.1. Os; se spune în special despre oasele lungi ale membrelor. – 2. La roata de car, obadă. – 3. (Arg.) Zar. Sl. članŭ „membru” (Cihac, II, 55; DAR), de unde rus. člen „membru”, care de asemenea a circulat în rom., în prima parte a sec. XIX, cilen, s. m. (membru al unui tribunal). – Der. ciodolan (var. șodolan), s. n. (os lung); ciolănos, adj. (slăbănog). Aceleiași rădăcini par a-i aparține ciolhă, s. f. (trunchi găunos; organ genital al iepei), și cioloagă, s. f. (mîrțoagă), cuvînt care pare contaminat cu mîrțoagă. Cioloboc, s. n. (labă de porc), explicat de Drăganu, Dacor, II, 900, drept combinație între ciolan, labă, și suf. -oc, este un cuvînt obscur, probabil legat de cioloboacă, s. f. (reziduu, rest), care nu se explică prin intermediul etimonului anterior, și ciolobot, s. m. (plantă, Centaurea spinulosa).

ciolan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ciolan, ciolane (s. n.) 1. (deț.) cheie. 2. funcție, poziție aducătoare de avantaje materiale. 3. (reed.) însemnul purtat de un delincvent minor cu funcție administrativă sau de comandă în cadrul grupului de minori din institutul de reeducare în care este internat.

ciolan (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CIOLAN, Antonin (1883-1970, n. Iași), dirijor român. Prof. univ. la Cluj. Animator al vieții muzicale din Iași și Cluj. Interpretări din repertoriul clasic și romantic remarcabile prin vigoare și expresivitate.

ciolan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciolán s. n., pl. cioláne

ciolan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Ciolan n. mănăstire în județul Buzău, cu aer curat și pozițiune frumoasă.

ciolan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). — Din sl. članŭ.

cĭolan (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭolán n., pl. e (vsl. članŭ, membru. D. rom. vine rut. čolán, obadă). Os, maĭ ales os mare. (Os e maĭ elegant). Fig. Funcțiune, chilipir (cum i se întîmplă cîneluĭ [!] la masa stăpînuluĭ): a umbla după cĭolan, a lupta pentru cĭolan. Bucată din care se compune obada. V. cocale.

Alte cuvinte din DEX

CIOLAC CIOHODAR CIOFLINGAR « »CIOLANAS CIOLANEL CIOLANOS