ciochinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOCHINÁR, ciochinare, s. n. Mănunchi de curelușe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate. –
Ciochină +
suf. -ar.ciochinar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciochinár s. n.,
pl. ciochináreciochinar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOCHINÁR, ciochinare, s. n. Mănunchi de curelușe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate. —
Ciochină +
suf. -ar.