ciobănie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOBĂNÍE s. f. Ocupația ciobanului; situația de cioban; ciobănit. –
Cioban +
suf. -ie.ciobănie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciobăníe s. f.,
art. ciobănía, g.-d. ciobăníi, art. ciobăníeiciobănie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciobănie f. starea, traiul de cioban.
ciobănie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOBĂNÍE s. f. Ocupația ciobanului; situația de cioban; ciobănit. —
Cioban +
suf. -ie.cĭobănie (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭobăníe f. Ocupațiunea de cĭoban, vĭața cĭobănească.