cingătoare - explicat in DEX

cingătoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare.

cingătoare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește la încins. V. brâu, curea. [Var.: încingătoáre s. f.] – Din cing (= încing, prez. ind. al lui încinge) + suf. -(ă)toare.

cingătoare (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cingătoare, cingători s. f. (deț.) an de condamnare.

cingătoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
cingătoáre f., pl. orĭ (d. încing). Lucru cu care-țĭ încingĭ mijlocu corpuluĭ, cum e o curea, brîu, niște bete ș. a. Mijlocu corpuluĭ: pînă la cingătoare (saŭ pînă la brîŭ). Zonă, ceĭa ce încinge, înconjoară: cingătoare de munțĭ. – Și încingătoare.

cingătoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri

cingătoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cingătoare f. 1. tot ce servă la încins mijlocul corpului: panglică, curea, bete, brâu, chingă, șerpar, chimir; 2. mijlocul corpului: până la cingătoare; 3. fig. ceea ce înconjoară: cingătoare de dealuri.

cingătoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. — [În]cinge + suf. -ătoare.