cian (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIÁN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare; cianogen. [
Pr.:
ci-an.] – Din
fr. cyan. Cf. germ. Z y a
n.cian (Dicționar de neologisme, 1986)CIAN- v.
ciano-.
cian (Dicționar de neologisme, 1986)CIÁN s.n. Gaz incolor, foarte toxic, cu miros de migdale amare; cianogen. [Pron.
ci-an. / < germ.
Cyan].
cian (Marele dicționar de neologisme, 2000)CIÁN1 s. n. gaz incolor, foarte toxic, cu miros de migdale amare și acțiune lacrimogenă, din carbon și azot; cianogen. (< fr.
cyan, germ.
Cyan, Zien)
cian (Marele dicționar de neologisme, 2000)CIAN2(O)-, -CIÁN, -CIANÓZĂ elem. „albastru, violet”. (< fr.
cyan/o/-, -cyane, -cyanose, cf.
gr. kyanos)
cian (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cián s. n.cian (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIÁN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare; cianogen. [
Pr.:
ci-an] — Din
fr. cyan. Cf. germ. Z y a
n.