chiup (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIUP, chiupuri, s. n. (
Reg.) Vas de lut ars, de mare capacitate, în formă de amforă, întrebuințat pentru păstrarea untdelemnului, a murăturilor etc. – Din
tc. küp.chiup (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)chiúp2, chiúpi, s.m. (reg.) pasăre cântătoare mică, cu penaj frumos, prinsă iarna cu lațurile de copii.
chiup (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chiúp (chiúpuri), s. n. – vas, cupă. –
Var. (
înv.)
chiub, (rar)
chiupă. Mr. chiupe, megl. chiup. Tc. küp (Cihac, II, 564; Șeineanu, II, 117; Meyer 230; Lokotsch 1249);
cf. alb. kjup, bg. kjup, sb. ćup. Cuvîntul
tc. pare a fi în legătură cu
lat. cuppa și
der. săi (
cf. Marcel Cohen,
Bull. Soc. Linguist., XXVII, (1926-7), p. 91).
chiup (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CHIUP (‹
tc.) Vas mare de lut în formă de amforă, folosit în gospodărie pentru păstrarea unor lichide, a murăturilor etc.
C. a apărut în Grecia miceniană (
milen. 2
î. Hr.), primele exemplare din România fiind cunoscute la Histria (
sec. 6
î. Hr.).
chĭup (Dicționaru limbii românești, 1939)chĭup n., pl.
urĭ (turc.
küp, d. ar.
kĭub, chĭup, care vine d. lat.
cupa, cadă; alb.
kĭüp, bg.
kĭup. V. cupă, cofă).
Est. Vas mare de lut cu doŭă toarte care servește la ținut apă ș. a. – În Munt.
chĭub. V. borcan, gavanos.chiup (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chiup (
reg.)
s. n.,
pl. chiúpurichiup (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chiup n. V. chiub:
un chiup de aramă ISP.
chiup (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHIUP, chiupuri, s. n. (
Reg.) Vas mare de lut ars, în formă de amforă, folosit pentru păstrarea untdelemnului, a murăturilor etc. — Din
tc. küp.