chingă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍNGĂ, chingi, s. f. 1. Fâșie de piele sau de țesătură de cânepă, cu care se fixează șaua pe cal. ◊
Expr. A strânge (pe cineva)
în chingi = a constrânge, a lua din scurt (pe cineva).
A slăbi (pe cineva)
din chingi = a lăsa (pe cineva) mai liber.
A-l ține (pe cineva)
chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare.
2. Cingătoare din piele sau de pânză.
3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, solidarizându-le și mărind rezistența obiectului. –
Lat. *
clinga (=
cingula).
chingă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chíngă (chíngi), s. f. –
1. Cingătoare, brîu. –
2. Fîșie de piele cu care se fixează șaua pe cal. –
3. Curea, legătură. –
4. Gaică la haine și paltoane. –
5. Bară, stinghie. –
6. Fîșie de teren. –
Var. cingă. Mr. vingă, vinglă, megl. cl’ingă. Lat. cingŭla (Diez, I, 27; Densusianu,
Rom., XXIX, 330 și XXXIII, 276; Pușcariu 370; Candrea-Dens., 350; REW 1926; DAR);
cf. alb. kjingëlë, it. cinghia, prov. cenha, fr. sangle, cat. singla, sp. cello și
cincha (Corominas, I, 756). Fonetismul
rom. prezintă o schimbare care se explică de obicei printr-o metateză anterioară
rom. (
lat. *
clinga, după Candrea-Dens., și DAR), ipoteză infirmată de
var. Mai curînd trebuie presupus că rezultatul normal de la
cingula, rom. *
cinghiă › *
cinghe, pl. cinghi (
cf. auricula ›
ureche, pl. urechi) a produs probabil, pe de o parte, metateza
chingi cu
sing. regresiv
chingă, și pe de altă parte un
sing. analogic
cingă (DAR explică această ultimă formă ca pronunțare locală, în
Mold., și ca reprezentant al unui
lat. *
clinga, în
Trans.;
cf. Pușcariu 370).
Cf. totuși
lat. *
clinga ›
napol. chienga (Battisti, II, 944).
Der. închinga (
var. închingi, înching(i)ui),
vb. (a încinge; a pune chinga);
deschinga, vb. (a scoate chinga).
Cf. cinge.chingă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHÍNGĂ, chingi, s. f. 1. Fâșie de piele (sau de țesătură de cânepă) cu care se strânge șaua calului. ◊
Expr. A strânge în chingi = a închinga strâns un cal;
fig. a constrânge pe cineva, a lua din scurt.
A slăbi din chingi = a lăsa chinga mai puțin strânsă;
fig. a lăsa pe cineva mai liber.
A-l ține (pe cineva)
chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare.
2. Cingătoare de piele sau de pânză cu care se încinge mijlocul oamenilor.
3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, întărindu-le. –
Lat. *clinga (= cingula).chingă (Dicționaru limbii românești, 1939)chíngă f., pl.
ĭ (lat.
clinga îld.
cingla, cingula, cingulum, cingătoare; it.
cinghia, cinga, pv.
cenha, fr.
sangle, sp.
ceña. V.
încing). Cingătoare care leagă șaŭa de cal. Traversă care unește alte doŭă pĭese în tîmplărie.
Olt. Zăvor la ușă. Moșie lungă, curea, sfoară:
o chingă de moșie. Fig. A strînge în chingĭ, a strînge chingile, a nu lăsa pe cineva să facă ceĭa ce tu nu vreĭ, a-l forța să fie supus. V.
troc.chingă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)chíngă, -i, (cingă), s.f. –
1. Lemn pus de-a curmezișul pe capetele buștenilor ce alcătuiesc tabla plutei, cu scopul de a-i fixa (Gh. Pop 1971: 84).
2. Curea, legătură. – Lat. cingula „chingă„.
chingă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chíngă s. f.,
g.-d. art. chíngii; pl. chingichingă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chingă f.
1. cingătoare de piele:
a strânge în chingi, a strâmtora cu întrebări; 2. curea cu care se strânge șeaua sau hamurile pe cal;
3. bucată de lemnărie lipită d’a curmeziș;
4. moșie lungă și lată (termen de hotărnicie). [Lat. CINGULA (printr’un intermediar *CLINGA)].
chingă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHÍNGĂ, chingi, s. f. 1. Bandă lată de piele, de lână sau de cânepă, cu care se fixează șaua pe cal. ◊
Expr. A strânge (pe cineva)
în chingi = a constrânge, a lua din scurt (pe cineva).
A slăbi (pe cineva)
din chingi = a lăsa (pe cineva) mai liber.
A-l ține (pe cineva)
chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare.
2. Cingătoare de piele sau de pânză.
3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, solidarizându-le și mărind rezistența obiectului. —
Lat. *clinga (= cingula).