chingă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍNGĂ, chingi, s. f. 1. Fâșie de piele sau de țesătură de cânepă, cu care se fixează șaua pe cal. ◊
Expr. A strânge (pe cineva)
în chingi = a constrânge, a lua din scurt (pe cineva).
A slăbi (pe cineva)
din chingi = a lăsa (pe cineva) mai liber.
A-l ține (pe cineva)
chingile = a fi, a se simți în putere, a fi în stare.
2. Cingătoare din piele sau de pânză.
3. Bară de lemn sau de metal care leagă părțile componente ale unui obiect, solidarizându-le și mărind rezistența obiectului. –
Lat. *
clinga (=
cingula).