chimic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍMIC, -Ă, chimici, -ce, adj. Care aparține chimiei, privitor la chimie. ♦ Care utilizează substanțe și metode din domeniul chimiei. ◊
Curățătorie chimică. ◊
Creion chimic = creion cu mină violetă, fabricată sintetic, a cărui urmă de pe hârtie se șterge greu. – Din
fr. chimique.chimic (Dicționar de neologisme, 1986)CHÍMIC, -Ă adj. Referitor la chimie. ♦ Care folosește substanțe din chimie. ◊
Creion chimic = creion cu mină violetă, a cărui urmă lăsată pe hârtie se șterge greu. [Cf. fr.
chimique, it.
chimico].
chimic (Marele dicționar de neologisme, 2000)CHÍMIC, -Ă adj. 1. referitor la chimie. ♦ care folosește substanțe și metode din chimie. ♦ creion ~ = creion cu mină violetă. 2. arme ~ ce = substanțe chimice toxice, folosite ca arme de luptă. (< fr.
chimique)
chimic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHÍMIC, -Ă, chimici, -ce, adj. Care ține de chimie, privitor la chimie. ♦ Care utilizează substanțe din domeniul chimiei.
Curățătorie chimică. ◊
Creion chimic = creion cu mină violetă, fabricată sintetic, a cărui urmă pe hârtie se șterge greu. –
Fr. chimique.chimic (Dicționaru limbii românești, 1939)*chímic, -ă adj. (d.
chimie; fr.
chimique). Care ține de chimie:
compozițiune chimică. Adv. Conform chimiiĭ:
a lucra chimic. – Maĭ rar
himic. V.
galenic.chimic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chímic adj. m.,
pl. chímici; f. chímică, pl. chímicechimic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chimic a. ce ține de chimie.
chimic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHÍMIC, -Ă, chimici, -ce, adj. Care aparține chimiei, privitor la chimie. ♦ Care utilizează substanțe și metode din domeniul chimiei.
Curățătorie chimică. ◊
Creion chimic = creion cu mină violetă, fabricată sintetic, a cărui urmă de pe hârtie se șterge greu. — Din
fr. chimique.