chibiț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIBÍȚ, chibiți, s. m. Persoană care asistă la un joc de cărți, la o partidă de șah, de table etc. fără să ia parte efectiv la joc (dar adesea sfătuind cum să joace pe unul dintre jucători).[
Acc. și:
chíbiț] – Din
germ. Kiebitz.chibiț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chibíț (-ți), s. m. – Persoană care asistă la jocul de cărți fără să ia parte efectiv la joc.
Germ. Kiebitz (DAR).
Sec. XIX. –
Der. chibița (
var. chibiți),
vb. (a privi jocul altora);
chibițărie, s. f. (îndeletnicirea de chibiț).
chibiț (Marele dicționar de neologisme, 2000)CHIBÍȚ/CHÍBIȚ s. m. cel care asistă la un joc de noroc. (< germ.
Kiebitz)
chibiț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)chibiț, chibiți s. m. 1. persoană ipocrită.
2. hoț specializat în culegerea de informații utile bandei.
chibiț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHÍBIȚ, chibiți, s. m. 1. Persoană care asistă la jocul de cărți al altora, fără să joace ea însăși.
2. (
Ornit.) Nagâț. [
Acc. și:
chibíț] –
Germ. Kiebitz.chibiț (Dicționaru limbii românești, 1939)chibíț m. (germ.
kibitz, nagîț).
Iron. Privitor la jocu altora, maĭ ales la cărțĭ. V.
marghiloman.chibiț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!chibíț s. m.,
pl. chibíțichibiț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHIBÍȚ, chibiți, s. m. Persoană care asistă la un joc de cărți, la o partidă de șah, de table etc. fără a participa (dar adesea sfătuind cum să joace pe unul dintre jucători). [
Acc. și:
chíbiț] — Din
germ. Kiebitz.