cercușor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CERCUȘÓR,cercușoare, s. n. Cerculeț (1). – Cerc + suf. -ușor.
cercușor(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CERCUȘÓR,cercușoare, s. n. Cerculeț (1). – Din cerc + suf. -ușor.
cercușor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cercușór (rar) s. n., pl. cercușoáre
cercușor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CERCUȘÓR,cercușoare, s. n. (Rar) Cerculeț (1). — Cerc + suf. -ușor.