centaur - explicat in DEX

centaur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CENTÁUR, centauri, s. m. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. ♦ (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.

centaur (Dicționar de neologisme, 1986)
CENTÁUR s.m. 1. (Mit.) Personaj închipuit a fi jumătate om și jumătate cal. 2. Constelație din emisfera australă, din care face parte cea mai apropiată stea de sistemul solar. [< lat. centaurus, cf. it. centaurus, fr. centaure].

centaur (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CENTÁUR s. m. 1. (mit.) monstru închipuit cu corp de cal și bust omenesc. 2. ornament reprezentând un astfel de monstru. (< lat. centaurus, fr. centaure)

centaur (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
centaur, centauri s. m. (intl.) cetățean străin.

centaur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CENTÁUR, centauri, s. m. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, jumătate om și jumătate cal. ♦ (La sg. art.) Constelație din emisfera sudică, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. – Lat. lit. centaurus.

centaur (Dicționaru limbii românești, 1939)
*centáur m. (vgr. kéntauros). Monstru mitologic jumătate om și jumătate cal.

centaur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
centáur s. m., pl. centáuri

centaur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
centaur m. Mit. ființă fabuloasă, jumătate om și jumătate cal.

centaur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CENTÁUR, centauri, s. m. 1. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.