cenaclu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun, uneori o publicație proprie. ♦ Reunire periodică a unui asemenea grup. [
Pl. și:
cenacle] – Din
fr. cénacle, lat. cenaculum.cenaclu (Dicționar de neologisme, 1986)CENÁCLU s.n. Grup de literați, de artiști etc. care au o ideologie comună, un program literar, artistic etc. comun; reuniune a unui asemenea grup. [Pl.
-uri, -le. / < fr.
cénacle, cf. lat.
coenaculum – sală].
cenaclu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cenáclu (-le), s. n. – Reuniune de scriitori sau artiști.
Fr. cénacle. –
Der. cenacular, adj., latinism pe care l-am găsit folosit numai de Lovinescu.
cenaclu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CENÁCLU s. n. grup de scriitori, artiști etc. cu o ideologie comună, un program estetic comun; reuniune periodică a unui asemenea grup. (< fr.
cénacle, lat.
cenaculum)
cenaclu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați sau de artiști având o îndrumare critică și o ideologie comună; reunire a unui asemenea grup. [
Pl. și:
cenacle] –
Fr. cénacle (
lat. lit. cenaculum).
cenaclu (Dicționaru limbii românești, 1939)*cenáclu f., pl.
e (fr.
cénacle, lat.
cenáculum, d.
cena, cină). Mică adunare de intelectualĭ.
cenaclu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cenáclu (-na-clu) s. n.,
art. cenáclul; pl. cenácluricenaclu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [
Pl. și:
cenacle] — Din
fr. cénacle, lat. cenaculum.