celibatar - explicat in DEX

celibatar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

celibatar (Dicționar de neologisme, 1986)
CELIBATÁR, -Ă s.m. și f. Persoană necăsătorită, burlac, holtei. [< fr. célibataire].

celibatar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CELIBATÁR, -Ă s. m. f. persoană necăsătorită. (< fr. célibataire)

celibatar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită; burlac, holtei. – După fr. célibataire.

celibatar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*celibatár, -ă adj. și s. (fr. célibataire, d. célibat, celibat). Necăsătorit, burlac.

celibatar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
celibatár s. m., pl. celibatári

celibatar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
celibatar m. cel ce trăiește neînsurat: becher, holteiu.

celibatar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. — Din fr. célibataire.