celibat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din
fr. célibat, lat. caelibatus.celibat (Dicționar de neologisme, 1986)CELIBÁT s.n. Situație a celui necăsătorit; burlăcie. [Pl.
-turi. / < fr.
célibat, cf. lat.
caelibatus].
celibat (Marele dicționar de neologisme, 2000)CELIBÁT s. n. starea civilă a celibatarului. (< fr.
célibat, lat.
caelibatus)
celibat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. –
Fr. célibat (
lat. lit. caelibatus).
celibat (Dicționaru limbii românești, 1939)*celibát n., pl.
e și
urĭ (lat.
caelibatus, d.
caelebs, celibatar). Starea celuĭ necăsătorit, burlăcie.
celibat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)celibát s. n.celibat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)celibat n. starea celui neînsurat:
celibatul preoților catolici deveni obligatoriu dela 1074.celibat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. — Din
fr. célibat, lat. caelibatus.