ceartă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă.
2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din
certa (derivat regresiv).
ceartă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊
Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț.
2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură.
Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui
certa.ceartă (Dicționaru limbii românești, 1939)ceártă f., pl.
certe (d.
a te certa). Discusiune [!] pe ton supărat, sfadă, gîlceavă.
ceartă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ceártă s. f.,
g.-d. art. cértei; pl. cérturiceartă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceartă f. discuțiune prea vie. [Abstras din
certà].
ceartă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă.
2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. — Din
certa (derivat regresiv).