ceapraz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc.
2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului.
3. Călcător (
III 1, 2). – Din
tc. çapraz.ceapraz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ceapráz (ceaprázuri), s. n. –
1. Șiret, panglică, galon, firet. –
2. Marginea încălțămintei. –
3. Călcător, zimțar. –
Var. cepraz(ă), ce(a)prag. Tc. çapraz (Cihac, II, 559; Miklosich,
Fremdw., 82; Șeineanu, II, 123; Meyer 442; Lokotsch 396);
cf. ngr. τσαπράζι,
alb. tšapraz, bg. čapraz, pol. szabraka, de unde
germ. Schabracke, fr. schabraque. –
Der. ceprăzar (
var. ceaprăzar, ce(a)prăgar),
s. m. (fabricant sau negustor de ceaprazuri);
ceaprăzărie, s. f. (prăvălie în care se vînd ceaprazuri; meseria de ceaprazar).
ceapraz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. Șiret sau panglică de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare). –
Tc. çapraz.ceapraz (Dicționaru limbii românești, 1939)ceapráz n., pl.
urĭ (turc.
čapraz, d. pers.
čeprast, brîu de metal al ĭenicerilor. V.
șabracă). Găitan de ornat uniformele militare (ca cele de cavalerie):
haĭnă cu ceaprazurĭ (la haĭnele femeĭeștĭ, ob.
pasmanterie). Instrument de găurit copitele la potcovit. Sfredel foarte mic (Cov). Instrument de îndreptat dințiĭ fĭerăstrăuluĭ (numit și
ceapráznic în Munt. est și
călcătoare în Mold.).
Fĭerăstrăŭ cu ceapraz (saŭ
rostit), cu dințiĭ îndreptațĭ unu 'ntr´o parte, și altu într´alta ca să taĭe maĭ bine. – Mold. vechĭ
ceprag, pl.
e. V.
canaf și
galon 1.ceapraz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ceapráz (cea-praz) s. n.,
pl. ceaprázuriceapraz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceapraz n.
1. ciucure de mătase, bumbac sau lână:
cabanița era un fel de contăș cu ceaprazuri de fir GHICA;
2. unealtă cu care se îndreptează dinții ferăstrăului. [Turc. ČAPRAZ; pentru sensul 2, cf.
ibrișim].
ceapraz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc.
2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului.
3. Călcător (III 1, 2). — Din
tc. çapraz.