ceafă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau,
p. ext., a capului. ◊
Expr. Când mi-oi (sau
ți-oi etc.)
vedea ceafa = niciodată.
A face ceafă = a se îngrășa.
Gros în (ori
la)
ceafă sau
cu ceafa groasă = gras;
fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală.
2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (
1), afumată sau sărată. –
Cf. alb. čafë.