cătinel (Dicționaru limbii românești, 1939)cătinél, -ícă adj., pl.
eĭ, ele (din maĭ vechĭu
cătelin, adică „cîte lin”, cîte puțin, din care supt infl. luĭ
încetinel, puținel, -ntel, s´a făcut
cătenel, apoĭ
cătinel. V.
cîte).
Vechĭ. Azĭ nord. Puțin:
cătinică vreme. Adv. Lin, încet:
a porni cătinel. Puțin:
stăĭ cătinel! – Și
cătingan și
chitinel (Trans.). Dim.
cătineluș.