cățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂȚÉL, căței, s. m. I. 1. Pui de câine;
p. ext. pui de animal sălbatic (asemănător cu câinele). ◊
Expr. (
Fam.)
Cu cățel, cu purcel = cu întreaga familie și cu tot avutul; cu tot ce are.
2. Fig. Om lingușitor și fără scrupule.
3. Compuse: (
Zool.)
cățelul-pământului = orbeț;
cățel-de-mare = corosbină;
cățel-de-frasin sau
cățelul-frasinului = cantaridă.
II. Fiecare dintre părțile care compun căpățâna de usturoi. –
Lat. catellus.