catastif - explicat in DEX

catastif (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. ◊ Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastíh s. n.] – Din ngr. katástihon.

catastif (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
catastíf (catastífe), s. n. – Carte, registru. – Var. (înv.) catastiv, catastih. Ngr. ϰατάστιχον (Murnu 11; cf. REW 1762); cf. cadastru. – Der. catastișel, s. f. (înv., codicil).

catastif (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
catastif, catastife s. n. cazier.

catastif (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CATASTÍF, catastife, s. n. Registru, condică. ◊ Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastíh s. n.] – Ngr. katastihon.

catastif (Dicționaru limbii românești, 1939)
catastíf și (maĭ vechĭ) -íh n., pl. ife și ihurĭ (ngr. katástihon. V. stih și cadastru). Condică, registru. Fam. A trece la catastif, a înregistra. – Pl. vechĭ și -íșe.

catastif (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
catastíf (înv., fam.) s. n., pl. catastífe

catastif (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
catastif n. registru de daraveri. [Gr. mod. KÁTASTIHON].

catastif (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] — Din ngr. katástihon.