caretă - explicat in DEX

caretă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.

caretă (Dicționar de neologisme, 1986)
CARÉTĂ s.f. Trăsură elegantă, închisă; cupeu. [Pl. -te, var. carâtă s.f. / < rus. kareta].

caretă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
carétă (caréte), s. f. – Trăsură, caleașcă. Rus. kareta, din it. carretta (DAR). – Der. caretaș, s. m. (vizitiu).

caretă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CARÉTĂ s. f. trăsură închisă. (< rus. kareta)

caretă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Rus kareta.

caretă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*carétă f., pl. e (ngr. karétia, d. it. carretta, de unde și rus. karéta; rut. karíta). Vechĭ. Trăsură închisă, cupeŭ. – Și carîtă (după rut.).

caretă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte

caretă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
caretă f. trăsură elegantă și închisă, cupeu. [It. CARRETTA].

caretă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] — Din rus. kareta.