carbon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CARBÓN s. n. Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊
Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (
Hârtie-)
carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, întrebuințată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagină. – Din
fr. carbone, lat. carbo, -onis.carbon (Dicționar de neologisme, 1986)CARBÓN s.n. Metaloid tetravalent care se găsește în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc. ◊
Hârtie carbon = hârtie având pe una dintre fețe un strat subțire de substanță colorată, care permite copierea unui text, a unui desen etc. pe mai multe foi. [< fr.
carbone, cf. lat.
carbo – cărbune].
carbon (Marele dicționar de neologisme, 2000)CARBÓN s. n. metaloid tetravalent în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc. ♦ hârtie-~ = hârtie având pe una dintre fețe un strat subțire de substanță colorată, pentru copierea unui text, desen etc. pe mai multe foi; indigo. (< fr.
carbone)
carbon (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CARBON (‹
fr., lat.)
s. n. Element chimic (C;
nr. at. 6,
m. at. 12,01), nemetal. Se găsește în natură, în stare elementară, cristalină (diamant, grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pămînt și bitumuri), în unele roci sedimentare (carbonați), în dioxidul de carbon și în toate substanțele organice, combinate cu alte cîteva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Funcționează în combinații în starea de valență 4. Intră în compoziția unor aliaje de mare importanță în tehnică. Cunoscut din antichitate. ♦
C 14 (
614C
*) = izotop radioactiv al
c., care ia naștere în atmosferă; este folosit ca
atom marcat (
v. și
geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare în arheologie.
Hîrtie-c. = hîrtie subțire, acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă și folosită la scoaterea de copii după texte; indigo (
IV).
carbon (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CARBÓN s. n. Metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice; care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ (
Hârtie-)
carbon = hârtie acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică colorantă, întrebuințată la scoaterea de copii. –
Fr. carbone (
lat. lit. carbo, -onis).
carbon (Dicționaru limbii românești, 1939)*carbón n. (fr.
carbone, cărbune chimic, diferit de
charbon, cărbune din natură).
Chim. Cărbune chimic pur.
carbon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)carbón s. n.;
simb. Ccarbon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)carbon n. corp simplu solid, cărbune în stare pură.
carbon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CARBÓN s. n. Element chimic, foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊
Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale.
(Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, folosită în dactilografie, cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo, plombagină. — Din
fr. carbone, lat. carbo, -onis.