caracul - explicat in DEX

caracul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARACÚL, (1) s. m., (2) s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul, 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m. și n.] – Din fr. caracul.

caracul (Dicționar de neologisme, 1986)
CARACÚL s.m. Rasă de oi cu blană buclată, de obicei neagră, asemănătoare cu astrahanul. // s.n. Blănița unui miel din această rasă. [Pl. (s.m.) -li, (s.n.) -luri, var. carachiul s.m.n. / < Karakul – oraș în Asia Centrală].

caracul (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CARACÚL s. m. 1. rasă de oi cu blana buclată, neagră, asemănătoare cu astrahanul. 2. blăniță de miel din această rasă. (< fr. caracul)

caracul (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CARACÚL, (1) s. m., (2) s. n. 1. Numele unei rase de oi ai căror miei au blană buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m. și n.] – Fr. caracul.

caracul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri

caracul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] — Din fr. caracul.