capugiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAPUGÍU, capugii, s. m. (Turcism
înv.) Trimis al sultanului în țările românești, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din
tc. kapucu (
lit. kapici).
capugiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)capugíu (capugíi), s. m. – Portar sau paznic al seraiului. –
Capugi-pașa, șambelan al Porții, însărcinat cu introducerea ambasadorilor, hotărîrea ordinelor și executarea lor. –
Var. capigiu. Tc. kapuci, kapici (Șeineanu, II, 29).
capugiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAPUGÍU, capugii, s. m. (Turcism
înv.) Trimis al sultanului în țările românești, însărcinat în special cu schimbarea domnilor. –
Tc. kapici.capugiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)capugíu s. m.,
art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)capugiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)capugiu m. portarul saraiului din Constantinopole (în număr de opt sute), șambelanul Porții:
sosia la București capugiul, ce venea să-i taie capul lui Catargiu GHICA. [Turc. KAPUDJY].
capugiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAPUGÍU, capugii, s. m. (
Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. — Din
tc. kapucu (
lit. kapıci).
capugiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)capugíŭ m. (turc.
kapuğu).
Vechĭ. Portar al seraĭuluĭ (erau vre [!] 800). – Și
capigiŭ.