căpcăun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂPCĂÚN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. –
Cap1 +
câine (după
ngr. kinokefalos).