capcană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAPCÁNĂ, capcane, s. f. (Adesea
fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă. – Din
tc. kapkan.capcană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)capcánă (-ắni), s. f. – Laț, cursă.
Tc. kapkan (Șeineanu, II, 87; Lokotsch 1062);
cf. rus. kapkan.capcană (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CAPCANĂ (‹
tc.)
s. f. 1. Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă
2 (
1).
2. (
FIZ.)
C. magnetică = dispozitiv pentru crearea unui cîmp magnetic cu o anumită configurație, destinat izolării și menținerii plasmei într-un spațiu limitat.
V. stelarator, tokamak. C. de vid = dispozitiv de construcție specială, încărcat cu azot și lichid și utilizat în instalațiile de vid pentru mărirea randamentului acestora.
capcană (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAPCÁNĂ, capcane, s. f. Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă. –
Tc. kapkan.capcană (Dicționaru limbii românești, 1939)capcánă f., pl.
e (lat. turc.
kapkan, id. d.
kapmak, a apuca, a răpi; rut. rus.
kapkán, ung.
kaptány. V.
capac).
Est. Cursă, aparat de prins animale, maĭ ales șoarici.
A cădea în capcană, a cădea prins. V.
cursă, prinzătoare.capcană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)capcánă s. f.,
g.-d. art. capcánei; pl. capcánecapcană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAPCÁNĂ, capcane, s. f. (Adesea
fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă
2. — Din
tc. kapkan.