candoare - explicat in DEX

candoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CANDOÁRE s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Din fr. candeur, lat. candor, -oris.

candoare (Dicționar de neologisme, 1986)
CANDOÁRE s.f. Curățenie morală; puritate, nevinovăție. [Gen. -orii. / cf. fr. candeur, it. candore, lat. candor].

candoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CANDOÁRE s. f. curățenie, puritate morală, nevinovăție. ◊ naivitate, ingenuitate, inocență. (< fr. candeur, lat. candor)

candoare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CANDOÁRE s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Fr. candeur (lat. lit. candor, -oris).

candoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
*candoáre f., pl. orĭ (lat. cándor, -óris, albeață strălucitoare). Curățenie sufletească, ingenuitate.

candoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
candoáre (-doa-) s. f., g.-d. art. candórii; pl. candóri

candoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
candoare f. curățenie de inimă, nevinovăție sufletească.

candoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CANDOÁRE, candori, s. f. Curățenie morală; nevinovăție. — Din fr. candeur, lat. candor, -oris.