candidatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida
2; starea, calitatea de candidat. – Din
fr. candidature.candidatură (Dicționar de neologisme, 1986)CANDIDATÚRĂ s.f. Faptul de a candida; calitate de candidat. [Cf. fr.
candidature].
candidatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)CANDIDATÚRĂ s. f. faptul de a candida; calitatea de candidat. (< fr.
candidature)
candidatură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida; starea, calitatea de candidat. –
Fr. candidature.candidatură (Dicționaru limbii românești, 1939)*candidatúră f., pl.
ĭ. (d.
candidat; fr.
candidatura). Calitatea de candidat.
A-țĭ pune candidatura la ceva, a te prezenta ca candidat.
A-țĭ retrage candidatura, a nu maĭ candida.
candidatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)candidatúră s. f.,
g.-d. art. candidatúrii; pl. candidatúricandidatură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)candidatură f. starea candidatului.
candidatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida
2; starea, calitatea de candidat. — Din
fr. candidature.