canara (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CANARÁ, canarale, s. f. 1. Stâncă (în mare).
2. (
Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile bătrâne). – Din
bg. kanara.canaraCANARÁ, canarale s. f. Vale largă și adâncă, specifică reliefului din sudul Dobrogei.
canara (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)canará (canarále), s. f. – Stîncă (în mare).
Var. canară. Tc. kanara „abator” (Șeineanu, II, 84);
cf. bg. kanará „stîncă”. Probabil de aici
vb. canarisi (a se apleca, a se înclina), termen de marinărie.
canara (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CANARÁ, canarale, s. f. 1. Stâncă (în mare).
2. (
Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile bătrâne). –
Bg. kanara.canara (Dicționaru limbii românești, 1939)canará f. (turc.
kanará, tăĭetoare, salhana, d. ar.
kynare; bg.
kanará, stîncă).
Dobr. Vale stîncoasă și abruptă.
Munt. vest. ceată, cîrd:
canara de oamenĭ, de vite.canara (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)canará (rar)
s. f.,
art. canaráua, g.-d. art. canarálei; pl. canarále, art. canarálelecanarà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)canarà f.
1. stană:
sub o canara de piatră unde un câine mare latră POP.;
2. stâncă de mare (în Dobrogea);
3. Mold. pășune de îngrășat vitele pentru zalhana. [Turc. KANARÁ].
canarà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Canarà f. localitate în jud. Constanța cu o carieră de piatră de var și de ciment.
canara (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CANARÁ, canarale, s. f. 1. (Rar) Stâncă (în mare).
2. (
Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile). — Din
bg. kanara.