calcavură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă;
p. ext. dojană. –
Et. nec.calcavură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)calcavúră (calcavúri), s. f. –
1. Curea cu care cizmarii fixează pantofii cînd îi repară. –
2. Bătaie.
Tc. kalk vur (Iogu,
GS, VI, 386).
calcavură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă;
p. ext. dojană.
calcavură (Dicționaru limbii românești, 1939)calcavúră f. pl.
ĭ (probabil turc. Cp. cu
paceavură, tavatură). Cureaŭa cu care cizmaru ține strînsă pe genuchĭ [!] încălțămintea la care lucrează.
Fig. Fam. Trînteala (bătaĭe) orĭ mustrare aspră:
ĭ-a tras o calcavură.calcavură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calcavúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúricalcavură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calcavură f.
1. cursă de prins vânat;
2. Mold. cureaua cu care cismarul ține lucrul strâns de genuchi;
3. fam. trânteală:
i-a tras o calcavură. [Origină necunoscută].
calcavură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă;
p. ext. dojană. —
Et. nec.