calcavură - explicat in DEX

calcavură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec.

calcavură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
calcavúră (calcavúri), s. f. – 1. Curea cu care cizmarii fixează pantofii cînd îi repară. – 2. Bătaie. Tc. kalk vur (Iogu, GS, VI, 386).

calcavură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană.

calcavură (Dicționaru limbii românești, 1939)
calcavúră f. pl. ĭ (probabil turc. Cp. cu paceavură, tavatură). Cureaŭa cu care cizmaru ține strînsă pe genuchĭ [!] încălțămintea la care lucrează. Fig. Fam. Trînteala (bătaĭe) orĭ mustrare aspră: ĭ-a tras o calcavură.

calcavură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
calcavúră (rar) s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri

calcavură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
calcavură f. 1. cursă de prins vânat; 2. Mold. cureaua cu care cismarul ține lucrul strâns de genuchi; 3. fam. trânteală: i-a tras o calcavură. [Origină necunoscută].

calcavură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. — Et. nec.